Stil scandinav – Cum amenajezi un spațiu primitor
Stilul scandinav este o mișcare proeminentă de design care a influențat totul, de la arhitectură și design interior la designul produselor. Mișcarea a apărut la începutul secolului al XX-lea în țările nordice (Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda), iar, în anii 1950, a devenit cunoscută în întreaga lume.
Designul interior scandinav se caracterizează prin minimalism, simplitate și practicalitate. Deși, stilul scandinav există încă din anii 1950, acesta este și astăzi printre cele mai populare opțiuni de amenajarea a locuințelor. Astfel, din ce în ce mai multe persoane sunt interesate de mobilarea și decorarea casei sau apartamentului în acest stil.
Aparținând școlii modernismului, amenajarea în stil scandinav este definită de un accent pe funcționalism și claritate. Totodată, stilul scandinav de design interior include utilizarea materialelor naturale, cum ar fi pielea, lemnul și cânepa. Mai mult, un design scandinav este, adesea, inspirat din conexiunea cu natura, conexiune ce combină formele naturale, abstractizarea și utilizarea diferitelor componente naturale.
În acest articol, îți prezentăm elementele specifice ale stilului scandinav și câteva modalități de a crea un design primitor și confortabil.
Care sunt elementele specifice stilului scandinav?
Există o serie de elemente specifice acestui stil, cu ajutorul cărora vei reuși să obții acel aspect de scandi home decor.
Materialele textile în nuanțe calde
Țările din regiunea scandinavă au un climat cu temperaturi extrem de reci. Astfel, utilizarea textilelor în nuanțe calde este un element cheie al decorului scandinav. Aceste materiale textile pot fi perdele, draperii, cuverturi și covoare din lână, piele de oaie sau mohair. De exemplu, includerea materialelor textile în nuanțe calde în sufragerie este o modalitate excelentă de a obține un living scandinav care să inspire confort și căldură, mai ales, în timpul iernii.
Combinarea finisajelor din lemn și metal
Stilul scandinav folosește elemente din lemn și metal nu numai atunci când este vorba de pardoseală ori electrocasnice.
Astfel, într-o locuință decorată în acest stil se găsesc, de obicei, scaune scandinave, cu picioare din lemn și mobilă pentru living din lemn, cum sunt măsuțele moderne de cafea. Mai mult, tendințele recente în stilul scandinav combină utilizarea finisajelor din lemn cu cele metalice. Astfel, aplicele din cupru și lustrele din alamă pot fi montate pe tavanul din lemn pentru a da un plus de strălucire întregului spațiu.
Accentele decorative simple
Așa cum am menționat mai sus, designul interior scandinav este caracterizat de simplitate. Prin urmare, atunci când vine vorba despre decorarea unei încăperi precum un living în stil scandinav, optează pentru acele accente decorative cu modele simple. De pildă, îți poți decora mobilierul din sufragerie cu vase și ghivece din ceramică. Pentru a adăuga un plus de textură și culoare subtilă spațiului, poți achiziționa canapele scandinave pe care să le decorezi cu niște perne cu imprimeuri geometrice.
Ghivece și vaze cu flori
Designerii de interior recomandă adăugarea de elemente botanice încăperilor amenajate în acest stil, obținând, astfel, un aspect viu și colorat, în care frumusețea naturii poate fi admirată în orice parte a zilei. Așadar, îți poți decora dormitorul în stil scandinav cu plante de interior și vaze cu flori. În regiunea scandinavă, pe orice stradă găsești cel puțin o florărie de unde poți cumpăra plante și flori. Prin urmare, orice locuință amenajată în stil scandinav ar trebui să aibă plante și flori proaspete.
Culori neutre
Paleta de culori asociată cu designul scandinav este cea care cuprinde tonuri de gri (mobila gri este, prin urmare, o alegere potrivită), alb, maro și negru. Așadar, când decorezi un spațiu precum o bucătărie în stil scandinav, concentrează-te pe alegerea acestor nuanțe neutre, pentru a obține un aspect curat și liniștitor, tipic stilului scandinav.
Poți, de asemenea, să adaugi câteva pete de culoare, precum fucsia sau verde marin. Într-un decor scandinav, pereții sunt, adesea, vopsiți în tonuri de alb cu scopul de a scoate în evidență mobilierul minimalist și obiectele decorative.
Interior ordonat
Indiferent că vorbim despre o sufragerie, un dormitor, o bucătărie, un birou sau o baie în stil scandinav, una dintre caracteristicile esențiale ale acestui tip de design este spațiul foarte ordonat. Evita să lași multe obiecte la vedere prin folosirea cutiilor, coșurilor și a cuferelor de depozitare. Pentru a menține un aspect general curat, ghidează-te după regula less is more și atunci când alegi obiectele de decor.
Pardoseli în culori deschise
Covoarele ce se întind de la un perete la altul și acoperă toată suprafața camerei nu sunt recomandate pentru spațiile decorate în stil scandinav. Pardoseala este, de obicei, realizată din materiale precum lemnul de esență tare în nuanțe naturale deschise, ori vopsită în alb.
Parchetul laminat este o altă idee excelentă pentru stilul scandinav. Acest tip de pardoseală poate face ca orice locuință să arate mai luminoasă și mai spațioasă, emanând, în același timp, o atmosferă caldă și primitoare. Pentru a menține podeaua din baie călduroasă și pe timpul iernii, poți apela la gresia montată peste pardoseala încălzită.
Cum creezi un design primitor și confortabil?
Îți „dezvăluim”, în continuare, câteva ponturi ce te vor ajuta să creezi un aspect primitor și confortabil în căminul tău.
Lasă lumina naturală să pătrundă în locuință
Orice încăpere cu mobilier scandinav poate fi deveni cel mai primitor spațiu din casă dacă permiți soarelui să pătrundă în interior. Pentru a nu bloca lumina naturală, optează pentru perdele transparente și trage jaluzelele și draperiile pe durata zilei. În plus, reflexia luminii printr-un set de perdele transparente dă un aspect boem chiar și unui birou cu mobilă minimalistă.
Iluminatul artificial este foarte important
Multe dintre locuințele din Scandinavia se bucură de doar câteva ore de lumină naturală pe durata sezonului rece. Așadar, modul în care iluminatul artificial este folosit este extrem de important pentru orice spațiu decorat în stil scandi.
Optează pentru diferite corpuri de iluminat pentru a înfrumuseța întreaga încăpere. De exemplu, poți achiziționa niște veioze cu design industrial pe care să le combini cu un set de lumânări electrice și un candelabru modern, obținând, astfel, o atmosfera confortabilă și călduroasă.
Gândește-te mereu la formă și funcționalitate
Când trebuie să alegi mobilă în stil scandinav, liniile clare sunt cele după care este recomandat să te ghidezi. Mesele, scaunele, canapelele și alte piese de mobilă pentru living din lemn sau pentru dormitor, baie ori bucătărie trebuie să aibă un design modern, cu colțuri rotunjite.
Stilul scandinav este caracterizat și de modul inovator și funcțional de utilizare a spațiului, așa că, rafturile suspendate din sufragerie sunt des întâlnite, fiind foarte utile pentru păstrarea, în ordine, a diferitelor obiecte și crearea unui colț interesant în cameră.
Urmează sfaturile din acest articol și vei reuși să obții acel aspect scandi pe care ți-l dorești, ce îmbină simplitatea, frumusețea și funcționalitatea acestui stil de design interior.
Comentarii la acest articol (0)