3 setup-uri de inspiratie nordica pentru masa de Craciun
Unul dintre motivele pentru care ne plac atât de mult decorațiunile în stil scandinav, este datorită faptului că sunt delicate și neutre. Din acest motiv, ele nu distrag atenția de la restul elementelor care le înconjoară ci dimpotrivă - acestea sunt puse în valoare de combinațiile de materiale, culori și pattern-uri!
Pentru noi, Crăciunul înseamnă întoarcerea la simplitate, conectarea cu natura și satisfacția timpului petrecut alături de cei dragi într-un decor de poveste.
De aceea, anul acesta dorim să împărtășim cu voi bucuria de a ne înconjura de elementele de design nordic în perioada sărbătorilor de iarnă. Prin urmare, am pregătit trei setup-uri pentru masa de Crăciun care sperăm să vă inspire. Știm sigur că oaspeții la cina din seara de Crăciun vor fi cu adevărat încântați!
Primul setup este unul prin care am încercat să scoatem în evidență farmecul și naturalețea blatului de lemn, motiv pentru care am renunțat cu totul la fața de masă. Farfuriile din ceramică neagră de la Bitz ne scot din tradiționalismul cu care suntem obișnuiți și ne introduc într-o atmosferă festivă alături de tacâmurile aurii pe care le pun în valoare. Paharele fumurii de vin de la Hubsch sunt o surpriză elegantă care merge mână-n mână cu restul elementelor de pe masă.
An de an ne amintim că pentru a fi în ton cu sărbătoarea de Crăciun nu e nevoie de prezența ilustrata a Moșului. Niște șervețele albe prinse cu inele aurii de la Ferm Living sunt îndeajuns pentru o notă deosebită și festivă.
Lemnul și alama sunt două dintre materialele noastre preferate iarna aceasta, motiv pentru care pentru acest setup am ales brăduții decorativi de la Ferm Living care alături de câteva crenguțe de brad completează acest ansamblu.
Pentru al doilea setup am decis să mergem pe o culoare dragă nouă și care dă o notă feminină designului nordic - burgundy. Culoarea Pantone a anului 2015 se regăsește în elementele din acest setup în șervețelele și suporturile de lumânări în formă de stea de la House Doctor cât și -discret- în fața de masă din in și bumbac de la Ferm Living.
Farfuriile și bolurile gri deschis, alături de tacâmurile cu mâner gri sunt perfecte pentru a scoate în evidență bucatele preparate cu atât de multă grijă. Vaza de sticlă gri de la House Doctor și paharele fumurii de vin, întregesc setup-ul dându-i un aer de sărbătoare.
Cel de-al treilea aranjament pentru masa de Crăciun este dovada perfectă că nu ar trebui să ne dăm în lături de la experimente atunci când vine vorba de decorațiuni. De data aceasta am folosit elemente de alamă care, surprinzător, s-au completat grozav cu pielea.
Am ales o față de masă și șervețele cu un design simplu, dar aparte, de la Ferm Living, ce ne duc cu gândul la fulgii mari de zăpadă din copilărie. Tacâmurile de alamă de la Bitz se completeaza perfect cu farfuriile albe, care le pun în valoare. Pentru că ne dorim ceva special pentru seara de Crăciun, am ales paharele și carafa Ripple din sticlă de la Ferm Living pentru a da un aspect sofisticat întregului decor.
Vaza din beton cu curelușă de piele de la Hubsch e ideală pentru a susține câteva crenguțe de brad sau ramuri de eucalipt și pentru a da un strop de culoare mesei.
Coșul de alamă pentru fructe este unul dintre obiectele noastre decorative preferate, motiv pentru care nu putea lipsi dintr-un setup cu ștaif! Nu trebuie să te folosești neapărat de fructe pentru acest aranjament, ci poți folosi câteva globuri care să se potrivească cromatic cu restul elementelor. Noi, de exemplu am ales globurile pastelate de la Hubsch.
Pentru o notă și mai festivă, am atârnat deasupra mesei câteva ornamente din hârtie gri de la House Doctor.
Partea cea mai bună e că trăsăturile designul scandinav sunt discrete și elegante, ceea ce înseamnă că poți să păstrezi decorațiunile de Crăciun pe tot parcursul anului! Așadar, care dintre cele trei stiluri se potrivește cel mai bine mesei tale de Crăciun?
Comentarii la acest articol (0)