Photo Credits: Otso Kaijaluoto (2015)

Probabil că mulți dintre voi sunteți cu gândul la vacanță zilele acestea: fie cea care urmează, fie cea care tocmai a trecut. Acum câțiva ani am făcut o excursie în nordul Europei, trecând prin țările Baltice, și apoi în Finlanda, Suedia și Danemarca. Am descris mai jos o mică parte din experiența mea personală, fără să am pretenția unui ghid turistic, ci doar pentru a marca un un punct de pornire pentru alte călătorii, pentru cei pasionați de arhitectura sau designul scandinav. M-am oprit asupra unui singur loc, Helsinki, din două motive. Primul, pentru a reuși să transmit o informație cât mai bogată și mai puțin superficială, iar al doilea, pentru că Helsinki nu este un oraș instantaneu frumos, trebuie să îl înțelegi ca să îți placă. Este genul de loc care pare modest la prima vedere și unde ai nevoie să te uiți mai atent ca să îi descoperi detaliile. Poate sună ciudat, dar tocmai lucrurile care nu ies în evidență îl fac un loc interesant, cum ar fi de exemplu burlanele pentru apa pluvială perfect încastrate în fațade, sau manerele de la uși și lămpile stradale cu forme diverse si neobișnuite.

Orașul nu are un țesut medieval și străzi pietruite. Fiindcă s-a dezvoltat mai ales după 1800, este alcătuit în mare parte din arhitectură neoclasică, Art Nouveau și modernistă. Partea cea mai interesantă este cu siguranță amprenta modernistă lăsată asupra orașului de arhitectul Alvar Aalto. Prezența lui Aalto în oraș este inevitabilă, iar prin vizitarea clădirilor lui, poți descoperi principiile funcționalității, a devotamentului față de materialele naturale și a frumuseții minimaliste, care au contribuit la caracterizarea designului scandinav din anii 1920 până în prezent.

Am să vă dau două exemple de clădiri proiectate de Aalto, diametral opuse ca și funcțiune și scară, care mie mi se par cele mai relevante. Primul exemplu este Sala Finlandia – un centru de concerte și congrese, proiectat în 1962, într-un stil modernist foarte uman, unde detaliile mici joacă un rol esențial. Este o clădire albă, îmbrăcată în marmură de Carrara, care celebrează lumina și natura în lungile ierni scandinave.

Lui Aalto i-a plăcut să creeze iluzii optice.  De aceea, clădirea privită de pe țărmul estic al golfului Töölö dă impresia că turnul Muzeului Național de pe partea cealaltă a străzii se ridică de la marginea acoperișului sălii principale.

Fiecare detaliu a fost proiectat de către Aalto: de la îmbinarea volumetrică și ritmul fațadei, până la mânerul ușii, mâna curentă sau lămpile. Nu este de mirare că e un loc de vizitat pentru arhitecți sau amatori de design. Este o clădire simplă, sinceră, fără ornamente, dar cu o volumetrie armonioasă și detalii distinctive, care se integrează frumos în locul în care a fost construită, pe malul golfului Töölö, înconjurată de natură.

Cealaltă clădire semnată de același arhitect este Villa Aalto, care a fost locuința lui și care ulterior a devenit muzeu. Aceasta este localizată în Munkkiniemi, un cartier litoral, care a început să se dezvolte abia după ce Aalto și-a proiectat și construit casa, în anul 1935.

Aceasta a fost concepută atât ca și locuință, cât și ca un birou, cele două funcțiuni putând fi văzute clar din exterior. Partea cu spațiul de lucru este un volum paralepipedic îmbrăcat în cărămidă aparentă, vopsită apoi în alb, iar partea cu spațiile de locuire este marcată prin suprafețe variate de lemn, beton aparent și vegetație cățărătoare. Înspre stradă, casa este foarte închisă, în rest însă aceasta se deschide amplu spre grădină. Se denotă clar importanța pe care au avut-o lumina naturală și orientarea camerelor și a teraselor,  iar materialele naturale folosite fac mult mai uman și accesibil limbajul arhitecturii moderne.

Proiectarea propriei locuințe i-a oferit lui Aalto ocazia de a face diferite experimente structurale și de materiale. Interiorul reprezintă exemplul funcțional al carierei timpurii a lui Aalto. Casa are câteva inovații pentru vremea respectivă: ușa glisantă de inspirație japoneză ce desparte camera de zi de birou, încaperea de garderobă lângă dormitorul matrimonial (neobișnuit la acel moment) sau dulapul din lemn cu două fețe accesibil atât din bucătărie, cât și de la locul de luat masa.

Folosirea abundentă a materialelor naturale, combină la interior un vocabular modern cu elemente tradiționale: pereți albi, placări cu lemn, dar și materiale neobișnuite, așa cum e peretele din sufragerie acoperit cu piele. Aceeași atenție pentru detalii se regăsește și aici, de la mânerul ușii și până la designul șemineului.

Photo Credits: Paavo Lehtonen

Un alt treilea obiectiv care ar trebui vizitat in Helsinki pentru a avea o experiență completă, este Muzeul de design, care ilustrează o istorie concisă și cuprinzătoare a designului finlandez. Muzeul expune o varietate de evenimente și expoziții, dintre care unele sunt permanente, în timp ce unele colecții continuă să se schimbe. Expoziția Eero Aarnio este punctul culminant al atracției turistice. Este o expoziție cu adevărat interesantă, deoarece descrie în detaliu procesul de design al artistului, iar detaliile așa cum am mai spus, sunt ceea ce fac din Helsinki un loc special.

Photo Credits: Susanna Lönnrot (2017)

Arhitect Camelia Sisak (Atelier Mass)